
În 2011 am plantat un singur copac în Palas Iași. Astăzi, zeci de mii de arbori, arbuști și flori dau identitate grădinilor noastre. Trei proiecte mixed-use – Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj-Napoca – au devenit singurele dezvoltări urbane din România care au integrat, de la zero, parcuri ample în mijlocul orașului.
Grădinile IULIUS
Despre floră
Grădinile IULIUS sunt gândite ca niște colecții vii de plante, nu doar ca simple spații verzi.
Avem pepiniere proprii, unde aclimatizăm sute de specii de arbori și arbuști înainte să ajungă în parc, de la ginkgo biloba și castani decorativi, până la azalee și hortensii.
La baza arborilor și pe peluze am plantat mii de flori care schimbă peisajul de la un sezon la altul, cu nuanțe vibrante, forme diferite și parfumuri care te opresc, măcar pentru o clipă, din mers.
Peisajul este completat de arbori maturi, aduși cu transporturi speciale din pepinierele din Italia: 1.400 de arbori în Iulius Gardens Timișoara, peste 1.000 în parcul Palas Iași și peste 100 de exemplare spectaculoase în Iulius Parc Cluj-Napoca.
Dimensiunea lor, forma coroanelor și culorile frunzelor, care se schimbă pe parcursul anului, îmbracă grădinile într-un decor mereu nou, în care natura își spune povestea în fiecare zi.
Amenajarea parcurilor
Grădinile urbane din cadrul proiectelor IULIUS au fost construite de la zero, strat cu strat.
Am adus copaci maturi, cu înălțimi impresionante, mii de arbuști și o multitudine de plante decorative cu flori, pentru ca parcurile să ofere din prima zi umbră, culoare și spațiu de respiro pentru comunitate.
Echipe mixte de peisagiști români, germani și italieni au lucrat împreună pentru a crea spații care să-i aducă pe oameni laolaltă – pentru plimbare, joacă, evenimente sau pur și simplu pentru o pauză în mijlocul orașului.
Unicitatea grădinilor Palas Iași și Iulius Town Timișoara vine și din faptul că sunt amenajate deasupra parcărilor subterane.
Acest lucru a însemnat soluții tehnice speciale pentru structură, hidroizolație atent gândită, un strat generos de sol fertil de până la 1,80 metri și un sistem complex de irigații. Rezultatul este simplu de observat la suprafață: parcuri mature, pline de verde, acolo unde altădată era doar beton.


Impactul nostru
An de an, grădinile IULIUS absorb peste 75 tone de CO₂ și fac aerul respirabil pentru cei care le vizitează.
Direcții de acțiune:
Parcurile noastre au devenit locul preferat pentru sute de evenimente în aer liber: festivaluri, concerte, proiecții de film, târguri, competiții sportive sau întâlniri pentru copii și familii.
Zi de zi, mii de oameni trec pe aici în drum spre birou sau spre o întâlnire cu prietenii – iar orașul se simte mai viu.
Am investit milioane de euro în lucruri pe care banii nu le pot cumpăra: timp petrecut împreună, aer mai curat, seri de vară pe iarbă și sentimentul de apartenență.
Grădinile IULIUS rămân promisiunea noastră că, indiferent cât de aglomerat devine orașul, vei avea întotdeauna un colț de natură aproape.